Litoralulromanesc.ro: Au fost lansate primele pachete la mare pentru vara viitoare. Rezervate din timp, vacanțele sunt la jumătate de preț

Românii care se gândesc deja la vacanța la mare de vara viitoare au la dispoziție primele pachete turistice din programul Înscrieri Timpurii, prin care își pot rezerva sejurul chiar și la jumătate de preț, anunță Litoralulromanesc.ro, turoperatorul care trimite cei mai mulți turiști în stațiunile autohtone de la Marea Neagră. Multe unități de cazare și-au păstrat tarifele nemodificate în comparație cu anul trecut sau, în unele cazuri, sunt hoteluri care promovează sejururi la prețuri mai mici decât în 2022.

Interesul românilor pentru rezervarea unei vacanțe pentru sezonul estival 2023 a apărut încă de la finalul lunii august, iar în acest moment, odată cu lansarea primelor pachete pentru vara viitoare, ritmul rezervărilor este unul mai bun față de aceeași perioadă a anului trecut, în ciuda incertitudinilor generate de inflație.

Evident că toată lumea se gândește cu îngrijorare, în primul rând, la facturi, iar tendința firească este aceea de a încerca să facă economii pentru lunile următoare. Tocmai de aceea venim în întâmpinarea turiștilor cu acest program – Înscrieri Timpurii, prin care ei își pot securiza vacanța de anul viitor alocând un buget semnificativ mai redus decât dacă ar rezerva pe ultima sută de metri”, declară Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

În plus, așa cum au anunțat deja, operatorii de turism de pe litoral își doresc să mențină pentru anul viitor aceleași tarife precum cele din sezonul 2022, deși se confruntă cu efectele scumpirilor produselor și serviciilor și cu majorarea TVA la cazare. Ofertele deja lansate confirmă această tendință; mai mult, există unități de cazare care au lansat pachete la prețuri mai mici decât cele de anul trecut.

De exemplu, românii care își rezervă vacanța prin programul Înscrieri Timpurii pot găsi cazare de la 65 de lei/noapte/camera dublă la un hotel de două stele din stațiunea Eforie Nord. La o unitate de cazare de trei stele din Costinești, o noapte de cazare cu mic dejun inclus poate fi rezervată cu 196 lei camera dublă. Tot la un hotel de trei stele, dar în Jupiter, o noapte de cazare cu mic dejun costă 164 de lei camera. Turiștii interesați de pachete all inclusive pot rezerva cu prețuri de la 379 de lei pe noapte camera dublă la un hotel de trei stele din Eforie Nord. În Mamaia, prețurile pornesc de la 174 de lei/noapte/camera la un hotel de două stele, cu mic dejun inclus, iar la trei stele – de la 220 lei/noapte/camera, cazare cu mic dejun.  

Programul Înscrieri Timpurii, unul dintre cele mai de succes programe turistice, presupune reduceri de până la 50% dacă sejurul este achitat până la 31 decembrie. Următorul prag, cu reduceri ceva mai mici, se încheie la 31 ianuarie. Plata poate fi făcută în mai multe rate, iar turiștii trebuie să aibă în vedere faptul că rezervările nu se pot anula sau modifica decât cu pierderea integrală a sumelor achitate în avans, cu excepția celor care au achiziționat și o asigurare storno pe lângă pachetul turistic.

În general, românii care își rezervă din timp vacanța la mare, chiar și cu 7-8 luni înainte, sunt turiști care și-au făcut concediile pe litoral și anul acesta, au fost mulțumiți de serviciile primite și doresc să repete experiența. Mai mult decât atât, pentru că am observat tendința de a se căuta pachete cu servicii complexe, venim cu programe care să includă cât mai multe beneficii. De exemplu, agenția noastră oferă în exclusivitate un produs turistic nou: sejururi la un hotel de trei stele din Eforie Nord și intrare gratuită la parcul acvatic al unității de cazare”, mai spune Ionuț Nedea.

Până la 1 noiembrie vor fi lansate ofertele turistice pentru majoritatea unităților de cazare din stațiunile de la Marea Neagră.

Litoralulromanesc.ro, deținut de compania Creative Eye SRL din Constanța, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare retailer de vacanțe în stațiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turiști, cât și ca vânzări. Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 stațiuni de pe litoralul românesc, de la unități de o stea până la cele de cinci stele. Compania este una dintre cele mai longevive din turismul autohton, activând pe piața vacanțelor de peste 17 ani.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*