
Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, se află într-o vizită în Qatar, unde este susținut și de directorul Portului Constanța.
În cadrul declarațiilor comune susținute de premierul României, Marcel Ciolacu și E.S. Șeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani, prim-ministrul Statului Qatar și ministru al Afacerilor Externe, s-a subliniat importanța Portului Constanța.
„Avem în analiză proiecte cu o valoare totală de peste 15 miliarde de euro. Îmi doresc ca România să fie poarta de investiții a statului Qatar în Uniunea Europeană. În acest sens, am propus Excelenței Sale realizarea unui task force care să fie operaționalizat foarte repede, în maximum o lună, în care să fie analizate toate aceste proiecte prioritare.
Avem un plan comun foarte concret. Toate aceste oportunități de investiții le voi detalia împreună cu miniștrii de resort în cadrul întâlnirii pe care o voi avea astăzi cu Fondul Suveran de Investiții al statului Qatar, unul dintre cele mai solide și importante la nivel mondial.
Prioritatea este Portul Constanța care a devenit cel mai important hub de distribuție la Marea Neagră pentru Europa Centrală și de Est. Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța pentru a juca un rol cheie de platformă logistică și în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei. Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze în ceea ce privește managementul și operațiunile portuare, dar și digitalizarea și dezvoltarea portului“, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Premierul României desfășoară o vizită de lucru în Qatar, iar pe agenda întrevederilor se află dezvoltarea în România a unor proiecte de investiţii în valoare de 15 miliarde de euro.
Mihai Teodorescu, directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, face parte din delegația oficială care îl însoțește pe premier.
Fii primul care comentează