Primăria Constanța anunță că începând cu data de 04.06.2020, pe site-ul instituției poate fi consultat anunțul privind licitația prin ofertă în plic închis pentru valorificarea lotului de 223 de vehicule fără stăpân sau abandonate trecute în proprietatea municipiului Constanța în baza Legii nr. 421/2002.
Licitația va avea loc în data de 06.07.2020.
Obiectul vânzării: 1 lot de 223 de vehicule fără stăpân sau abandonate intrate în proprietate municipiului Constanța în baza Legii nr.421/2002.
Preț de pornire: 16.100 de euro.
Garanția de participare la licitație: 10% din prețul de pornire a licitației în echivalent lei, conform raportului de paritate Euro/Leu afișat de B.N.R. la data depunerii garanției; garanția se va depune în contul RO29TREZ2315006XXX000443 Primăriei municipiului Constanța (CUI 4785631) deschis la Trezoreria Constanța.
Vehiculele pot fi vizionate în data de 26.06.2020, în intervalul orar 9,00-15,00 la Depozitul din Str.Vârful cu Dor nr.1, Constanța.
Documentele necesare participării la licitație:
- Certificat fiscal eliberat de Serviciul de impozite și taxe și alte venituri la bugetul local că nu are debite;
- Certificat fiscal eliberat de Agenția națională de administrare fiscala a judetului Constanța că nu are debite;
- Dovada depunerii garanției de participare la licitație;
- Copie de pe certificatul de înmatriculare la Registrul comerțului pentru persoanele juridice;
- Autorizație de mediu pentru valorificare vehicule scose din uz;
- Adresa de corespondență (e-mail) și numărul de telefon;
Modalitatea de prezentare a ofertei: un plic închis pe care se va menționa ”Pentru licitația lotului de 223 de vehicule fără stăpân sau abandonate din data de 06.07.2020”, care va conține: - Documentele necesare participării la licitație;
- 1 plic închis care va conține oferta, pe care se va menționa ”A nu se deschide până pe data de 06.07.2020, orele 10,00”.
Ofertele vor fi depuse la sediul Primăriei Constanța din bd.Tomis nr.52 până pe data de 03.07.2020, orele 15.00
Ofertele vor fi deschise în data de 06.07.2020, orele 10,00 la sediul Primăriei municipiului Constanța din str. Cuza Vodă nr.27.
Rezultatul licitației va fi anunțat participanților la numărul de telefon menționat în plic.
Regulamentul pentru valorificarea vehiculelor fără stăpân sau abandonate trecute în proprietatea municipiului Constanța în baza Legii nr.421/2002, anexa 1 la HCL nr.18/2020 poate fi consultat pe site-ul Primăriei municipiului Constanța.
Fii primul care comentează