Transilvania Investments (fostul SIF 3) încheie anul 2022 cu venituri de 91,33 milioane de lei și un profit net de 63,71 milioane de lei, la finalul unui an în care fondul a trecut prin schimbări importante, odată cu rebranding-ul companiei și implementarea noi strategii investiționale. Adunarea Generală a Acționarilor desfășurată, luni, la Brașov, a aprobat și distribuirea sub formă de dividende a aproximativ 48% din profitul net realizat.
Aprobarea distribuirii unui dividend de 0,0140 lei/acțiune reprezintă un randament de 4,9% raportat la prețul mediu de tranzacționare a acțiunilor TRANSI la Bursa de Valori București în anul 2022, data plății dividendelor fiind stabilită pentru 23 iunie a.c.
Acționarii Transilvania Investments au mai aprobat răscumpărarea a 20.000.000 de acțiuni proprii la un preț maxim de 0,49 lei/acțiune, reprezentând 0,9248% din capitalul social al fondului, în vederea reducerii capitalului social (12 milioane de acțiuni) și distribuirii de acțiuni cu titlu gratuit personalului identificat în cadrul unui program Stock Option Plan (8 milioane de acțiuni).
În ultimul an, Transilvania Investments a luat decizii importante pentru activele din portofoliu, efectele acestora urmând a se reflecta în anii următori. „Mulțumită efortului întregii echipe, am reușit să aducem sub aceeași viziune direcțiile de dezvoltare pentru activele noastre din turism și să găsim soluții care să le permită să crească. Succesul pe care îl datorăm acționarilor noștri stă în abordarea unui management inovativ, concentrat pe eficiență.”, spune Radu Roșca, Președinte Executiv al Transilvania Investments.
Pentru anul 2023, Transilvania Investments își propune realizarea unui profit brut de 70,75 milioane lei la venituri totale estimate la 112 milioane lei, conform bugetului de venituri și cheltuieli aprobat de acționari în întâlnirea de la Brașov. În focus pentru acest an sunt investițiile în câteva companii cheie deținute, precum Aro Palace și Turism Felix, și implementarea strategiei de dezvoltare pentru activele din zona balneo.
Despre Transilvania Investments
Transilvania Investments este unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din România, listat pe Bursa de Valori București, sub simbolul TRANSI. Misiunea fondului este de a maximiza randamentele investitorilor, prin administrarea unui portofoliu complex de active ce include companii din sectoarele financiar, turism, real estate, energie și IT
Fii primul care comentează