Proprietarul Pescăriei lui Matei de la Agigea a deschis o nouă linie de business: colectarea și distribuția de scoici

Puțini antreprenori au riscat să facă in­vestiții în perioada de pandemie. Matei Datcu, de la Pescăria lui Matei, a deschis recent un centru de colectare de midii, iar investiția îi asigură o nouă linie de bu­si­ness, puțin exploatată în zona româ­nească a Mării Negre.

În fiecare dimineață, Matei Datcu (38 de ani) este pe mare. Își pune cizmele în pi­cioa­re, îmbracă pelerina galbenă de ploaie, își trage pe cap o căciulă cu ciucure și por­nește pe mare alături de echipele de pescari. Ajuns în larg, scoate din plase, alături de ceilalți pescari, coș după coș cu pește mă­runt. În special hamsie și șprot. Captura ajunge la propriul restaurant, iar surplusul este marinat sau afumat și distribuit apoi către pescăriile specializate, în special din zona județului Constanța.

Recent, Matei Datcu a adăugat o nouă ac­tivitate pescuitului de zi cu zi – colecta­rea și distribuția de scoici. „Scoicile le culeg scafandrii noștri, după care noi le spă­lăm, le ambalăm în saci și le etichetăm“, spune antreprenorul despre cea mai nouă linie de business pe care o derulează ală­turi de pescuitul clasic, restaurantul din Agigea de la malul mării și activitatea de takeaway de la Constanța.

Ideea de a face un centru de colectare și distribuție a scoi­cilor este mai veche. Matei Datcu s-a documentat încă din 2019 despre cum poate să deschidă o „scoicărie“, așa cum îi place lui să spună. A studiat legislația, a vorbit cu con­sultanți și anul acesta a reușit să por­nească afacerea. Investiția a fost de circa 300.000 de euro, bani din fonduri proprii. „Am comandat un catamaran de 12 metri unui inginer din Constanța, Rodion Târziu, iar toate echipamentele necesare colec­tării, spălării și ambalării scoicilor le-am adus din Italia“, detaliază Datcu, citat de NewMoney.ro.

Spune că a apelat la echipamentele itali­ene pentru că sunt de ultimă generație și sunt potrivite pentru activitatea pe care o face. Întreaga instalație de colectare a midiilor a fost omologată la Direcția Sanitară Veterinară și funcționează ca un centru plu­titor. Scoicile sunt aduse direct aici de sca­fandri, apoi sunt spălate și pregătite pen­tru a fi trimise pe piață. Pentru a ține scoi­cile vii, a cumpărat și o stație de filtrare la cherhana.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*