Revelionul din Iași, cu Carla’s Dreams și Ovidiu Lipan Ţăndărică, mai ieftin decât cel din Constanța, cu Alexandra Stan și Dirty Nano

Primăria Municipiului Iaşi va organiza în noaptea dintre ani „Revelionul Iaşului”. Spectacolul va avea loc în Piaţa Palatului Culturii în seara zilei de sâmbătă, 31 decembrie 2022, cu începere de la ora 21.00.

Pentru concertul de Revelion municipalitatea a contractat nume importante ale muzicii româneşti precum Carla’s Dreams, Keo, Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Andreea Lazăr. Acestora li se vor adăuga tineri artişti ieşeni şi câţiva artişti oferiţi drept bonus de către firma contractată de municipalitate.

Spectacolul va include la miezul nopţii obişnuitele focuri de artificii, cu minim 2.000 de lovituri, corelate pe fond muzical. În funcţie de condiţiile meteorologice şi tehnice, evenimentul va include un spectacol de lumini cu lasere şi drone.

Toate serviciile aferente „Revelionului Iaşului”, inclusiv scenotehnică, cazări, deplasări, taxe etc. vor fi prestate de R & A Events & Concerts SRL-D, pentru o sumă totală de 553.700 lei, fără TVA.

Primăria Constanța va organiza un spectacol de Revelion pe 31 decembrie, începând tot cu ora 21:00, în Piața Ovidiu. Vor urca pe scenă Alexandra Stan, Dirty Nano, Pascal Junior și Robert Georgescu & White.

„Concertele vor fi însoțite toată noaptea de un show deosebit de lasere, iar la miezul nopții ne vom bucura de spectaculoasele focuri de artificii, care vor fi lansate de pe Digul Farului Verde din Portul Turistic Tomis. Mai mult, efectele pirotehnice vor fi sincronizate cu o coloană muzicală personalizată.”, a anunțat instituția.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Constanța. Potrivit caietului de sarcini, prețul este de 584.750 lei fără T.V.A.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*