Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, a avut astăzi o întâlnire cu preşedintele Exim Bank SUA, la care au participat şi Adrian Zuckerman, Ambasadorul SUA la Bucureşti şi Adrian Constantin Volintiru, CEO SNGN Romgaz. În cadrul acesteia, s-a discutat despre sprijinul pe care România îl poate primi pentru a începe să extragă gaze din Marea Neagră.
Această întâlnire vine în continuarea vizitei pe care ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a avut-o în SUA, în luna octombrie, în cadrul căreia Guvernul României şi cel al Statelor Unite au parafat un acord interguvernamental privind dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 şi retehnologizarea reactorului 1 şi semnarea memorandumului de înţelegere cu Exim Bank privind dezvoltarea de proiecte în domeniul energiei şi infrastructurii rutiere.
În prezent, Romgaz se află în negocieri pentru preluarea pachetului Exxon şi, odată cu deblocarea investiţiilor în Marea Neagră, România are şanse să devină cel mai mare producător de gaze şi energie din Europa.
Preşedintele Exim Bank, Kimberly Reed, a precizat că intenţia Exim U.S. este de a sprijini investiţii strategice în România şi de a asigura linii de finanţare de aproximativ 7 miliarde de dolari.
Totodată, aceasta a precizat că Exim Bank SUA este pregătită să acorde finanţare şi pentru alte proiecte, însă partea română trebuie să aplice, iar dacă proiectele depuse se încadrează în standardele cerute, se semnează o colaborare sau un acord între părţi, precum cel semnat în luna octombrie cu ministrul Virgil Popescu pentru Cernavodă.
„Avem un istoric bun împreună şi dorim să vă fim de ajutor în continuare în următoarele luni.” a declarat el în timpul întâlnirii de miercuri.
Ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman, a subliniat importanţa securizării independentei energetice a României şi a adăugat că vizita în România a preşedintelui Exim Bank U.S. evidenţiază angajamentul Statelor Unite faţă de ţara noastră.
Preşedintele Romgaz, Adrian Volintiru, a vorbit şi despre intenţia Romgaz de a construi o fabrică de methanol. Pentru acest plan, Romgaz are nevoie fie de un investitor pentru construirea fabricii, fie de un un partener alături de care să investească în producerea de metanol.
CEO-ul companiei cu 10,8 mld de lei capitalizare afirmă, în cadrul emisiunii online a Ziarului Financiar, Deschiderea de astăzi, că unul dintre proiectele care ar urma să fie finanţat în parte din surse proprii este intrarea în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră în locul americanilor de la Exxon Mobil, care implică un necesar de finanţare de circa 1,5 mld de euro.
„Romgaz doreşte să intre în exploatarea Neptun Deep pentru a-şi mări zestrea de gaze pe care ar putea să o aibă la dispoziţie. Vă pot spune în acest moment că Romgaz îşi doreşte să achiziţioneze 50% din concesiunea din Marea Neagră, ceea ce corespunde cu procentul pe care l-a avut Exxon Mobil anterior“, spune şeful Romgaz.
În cadrul vizitei în România, delegaţia Exim Bank SUA s-a întâlnit marţi, 08 decembrie cu CEO Nuclearelectrica, la centrala de la Cernavodă, pentru a discuta despre realizarea proiectului reactoarelor 3 şi 4, iar miercuri, Kimberly Reed a avut întâlniri cu Nicolae Ciucă, Premierul interimar, la Palatul Victoria şi cu ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri Virgil Popescu.
„Relaţia de cooperare România – SUA a cunoscut astăzi o nouă etapă de dezvoltare. Am semnat acordul interguvernamental extins care permite cooperarea în ceea ce priveşte domenii de importanţă pentru România, cum ar fi proiectul Unităţilor 3 şi 4 ale Centralei Nuclearo-electrice de la Cernavodă, retehnologizarea Unităţii 1, precum şi cooperare pe diverse paliere în domeniul nuclear civil din România”, a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
Compania Romgaz este controlată în proporţie de 70% de statul român prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri. De la începutul anului, acţiunile SNG înregistrează o scădere de 24,3%, pe fondul unui rulaj de 945,3 de milioane de lei.
Fii primul care comentează