Simona Halep pierde finala din Madrid, câștigă 608.700 de euro

Simona Halep a pierdut finala de la Madrid Open,în fața olandezei Kiki Bertens.

Constănțeanca a fost învinsă în două seturi,  la un scor de 6-4, 6-4, și a pierdut posibilitatea de a urca, din nou, pe locul 1 în topul WTA.

Simona Halep a câștigat primul punct al partidei. Tot ea a fost și cea care a făcut și primul break al meciului, câștigând rapid pe serviciul adversarei. Kiki Bertens și-a revenit rapid și a câștigat și ea pe serviciul româncei, care însă, a reușit încă un break fix la următorul punct, detașându-se la 4-2 în primul set. De la acest scor însă, Bertens a revenit spectaculos și a câștigat 4 puncte consecutive, adjudecându-și astfel primul set.

Cel de-al doilea set a fost controlat de Kiki Bertens, care a reușit să preia avantajul cu un break obținut rapid. Jucătoarea olandeză a reușit să-și păstreze acest avantaj până la finalul setului, pe care l-a câștigat cu 6-4.

Simona Halep a primit pentru locul secund 608.700 de euro, sumă din care va trebui să plătească taxe, și 650 de puncte WTA. Kiki Bertens a primit 1.202.520 euro și 1000 de puncte WTA.

Sursa: CT100.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*