Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța pentru perioada 2021 – 2027 a fost prezentată în cadrul unui eveniment public de amploare. Primul master-plan al județului cuprinde aproape 1.000 de proiecte esențiale pentru reconstrucția Constanței

Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța pentru perioada 2021 – 2027 a fost prezentată în cadrul unui eveniment public de amploare. Primul master-plan al județului cuprinde aproape 1.000 de proiecte esențiale pentru reconstrucția Constanței

Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța pentru perioada 2021 – 2027 a fost prezentată public, miercuri, 12 octombrie, în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Județean Constanța (CJC) și Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța (ADDJC), la care au participat peste 150 de persoane, înalți oficiali ai Guvernului, ai administrației publice locale, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai celui educațional și socio-cultural, precum și ai societății civile. Strategia, un document asumat de Consiliul Județean Constanța, reprezintă master-planul în baza căruia, în următorii ani, va fi reconstruit și modernizat județul, începând cu infrastructura și până la domenii precum sănătate, agricultură, energie verde, învățământ, sport, turism. 

Pusă în dezbatere publică în iunie 2021, odată cu lansarea ADDJC, organizație fondată anul trecut de către Consiliul Județean Constanța (CJC) și Primăria Municipiului Constanța, Strategia cuprinde nu mai puțin de 998 de proiecte, conturate de CJC în baza propunerilor venite dinspre toți factorii reprezentativi ai comunității constănțene.

Prezent la evenimentul de miercuri de la Constanța, Mircea Abrudean, șeful Cancelariei prim-ministrului, a prezentat mesajul premierului Nicolae Ciucă cu ocazia lansării primei strategii de dezvoltare durabilă pentru un județ din România.

„Vă felicit pentru finalizarea acestui document deosebit de important pentru viitorul comunitații constănțene, care reflectă rezultatele consultărilor cu societatea civilă, cu mediul de afaceri și care este integrat în Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030. Preocupările Guvernului României sunt legate de dezvoltarea economică sustenabilă, prin încurajarea inovării și a noilor tehnologii, prin valorificarea resurselor naționale și europene și modernizarea comunităților, precum și prin creșterea calitatății vieții oamenilor, iar soluțiile si măsurile guvernamentale sunt orientate în aceste direcții.

Suntem guvernul care a alocat cel mai mare buget pentru investiții, peste 90 de miliarde de lei, și a deschis, în cele 11 luni de la preluarea guvernării, linii de finanțare europeană fără precedent. Unul din cele nouă proiecte semnate zile trecute este pentru Constanța. Este vorba de construirea unei noi linii electrice aeriene, Constanța Nord – Medgidia Sud, proiect cu o valoare de 23 de milioane de euro. Semnarea acordului de parteneriat 2021 – 2027 dintre România și Comisia Europeană reprezintă o oportunitate istorică, pentru că oferă finanțare de aproape 45 de miliarde de euro, din care 31,5 miliarde sunt fonduri europene nerambursabile. Constanța este un bun exemplu de inițiativă și mobilizare, realizarea Strategiei Județene de Dezvoltare Durabilă incluzând soluții pentru punerea în valoare a ceea ce județul le poate oferi cetățenilor”, a transmis premierul Nicolae Ciucă

La rândul său, Marin Țole, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prezent la evenimentul de la Constanța, a transmis mesajul ministrului Cseke Attila.

„Salutăm demersul Consiliului Județean Constanța, care a elaborat Strategia de Dezvoltare Durabilă pentru perioada 2021 – 2027, document care va asigura dezvoltarea corelată cu liniile directoare și obiectivele politicilor la nivel european, respectiv politica de coeziune a Uniunii Europene în perioada 2021 – 2027, pactul verde european, mecanismul pentru o tranziție justă. Trebuie să vă amintesc faptul că județul Constanța a fost unul dintre beneficiarii foarte multor fonduri legate în special de partea de PNDL 1, PNDL 2, fiind peste 540 de milioane de lei alocate prin PNDL 1 și peste 700 de milioane prin PNDL 2”, a transmis Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în mesajul său pentru Constanța.

Prezent la eveniment, László Borbély, consilier de stat la Cabinetul prim-ministrului și coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, a subliniat, la rândul său, importanța dezvoltării sustenabile a comunităților: 

„Sunteți primul județ din România care are o Strategie de Dezvoltare Durabilă până în anul 2027, un plan clar de acțiune până în 2027. Sper că vom avea posibilitatea să ne mai întâlnim și să analizăm cum se implementează această strategie. Avem una dintre cele mai frumoase țări din Europa, avem oameni minunați și cred că trebuie să fim pozitivi, pentru a reuși să construim o societate durabilă. În acest sens, avem nevoie de leaderi. Gheorghe Hagi, care este aici în sală în această seară, ne-a demonstrat că, prin Academia pe care a înființat-o, a reușit să clădească, de fapt, un proiect de dezvoltare durabilă în domeniul sportului și al educației”.

Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța pentru perioada 2021 – 2027 a fost prezentată în cadrul unui eveniment public de amploare. Primul master-plan al județului cuprinde aproape 1.000 de proiecte esențiale pentru reconstrucția Constanței

Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, a subliniat, în discursul său, că Strategia a fost realizată prin efortul întregii comunități constănțene.

„Acum avem un document cu obiective și termene clare, care ne permite și ne obligă să începem dezvoltarea durabilă și sustenabilă a acestui județ. Este un instrument care asigură o linie de dezvoltare unitară, absolut necesar, care va putea fi folosit și de viitoarele conduceri ale acestei instituții. Strategia cuprinde 998 de proiecte, dintre care 328 de proiecte trebuie implementate în toate UAT-urile din județul Constanța. Mediul înconjurător reprezintă o componentă importantă a acestei strategii, mai ales în contextul în care suntem cel mai defrișat județ. Există încă gospodării care se încălzesc, și în acest moment, cu lemn sau cărbune. Strategia va ajuta UAT-urile să inițieze proiectele prin care va fi dezvoltată rețeaua de distribuție a gazelor naturale, astfel încât locuitorii acestui județ să poată utiliza surse alternative de încălzire.

Județul Constanța încă mai are 200 de km de drumuri județene de pământ, 50 de localități care încă nu au apă curentă. Constanța are nevoie de o rețea de sănătate de anvergură, care să corespundă solicitărilor. În concluzie, necesitățile sunt foarte mari și vă asigur că vom face tot ce ține de noi pentru a respecta direcțiile și obiectivele acestei strategii, esențiale pentru viitorul județului Constanța și al tuturor celor care locuiesc aici. Este un angajament pe care mi l-am asumat împreună cu echipa mea cu toată responsabilitatea”, a declarat Mihai Lupu, președintele CJC.

mihai lupu Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța pentru perioada 2021 – 2027 a fost prezentată în cadrul unui eveniment public de amploare. Primul master-plan al județului cuprinde aproape 1.000 de proiecte esențiale pentru reconstrucția Constanței

Ana-Maria Vătămanu, președintele Asociației de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța, a subliniat, la rândul ei, că Strategia prezentată miercuri a început să fie implementată printr-o serie de proiecte pentru care s-a găsit deja finanțare.

„Echipa ADDJC a realizat, între altele, într-un singur an, cu o echipă de doar nouă oameni, două mari proiecte de infrastructură pentru Consiliul Județean, care au fost depuse prin Programul Anghel Saligny și pentru care am obținut pentru Constanța o finanțare de 140 de milioane de lei. Banii vor acoperi lucrările de decongestionare a traficului în partea de Sud a județului, despre care știm că este sufocată. Tot prin Asociație am pregătit proiecte, în valoare de peste 30 de milioane de euro, care urmează a fi depuse, pentru realizarea a trei porturi pescărești. Constanța, în acest moment, nu doar că nu are niciun port pescăresc, dar nu are nici măcar un adăpost pescăresc care să respecte standardele europene. Avem, așadar, toate motivele să fim optimiști, să fim încrezători, să construim și să modernizăm împreună Constanța, în următorii ani, în baza acestei Strategii. Strategie care este, de fapt, un plan solid de dezvoltare durabilă locală a acestei comuntăți cu un potențial imens”.

Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța pentru perioada 2021 – 2027, care urmărește trei mari direcții – 1. Dezvoltarea economică prin valorificarea potențialului local și utilizarea inovării și a noilor tehnologii; 2) Creșterea calității condițiilor de locuire și reducerea disparităților dintre comunități; 3) Dezvoltarea turismului și a serviciilor conexe prin utilizarea inteligentă a resurselor locale, – este în acord cu filosofia Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă 2030 și cu Agenda UE 2030 privind dezvoltarea durabilă”.

Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța pentru perioada 2021 – 2027 poate fi consultată integral pe site-ul CJC: http://www.cjc.ro/sectiune.php?s=247

Printre cei prezenți s-au numărat Gheorghe Hagi, prefectul Silviu Coșa, primarii Vergil Chițac – Constanța, Robert Șerban – Eforie, Iulian Soceanu – Techirghiol, Jeanu Dorin Dumitru – Costinești, Gheorghe Cojocaru – Murfatlar, parlamentarii PNL Bogdan Huțucă, Marian Crușoveanu, Mircea Banias, Septimiu Bourceanu, deputatul USR Remus Negoi, deputatul PSD Lucian Lungoci, Mihnea Claudiu Drumea, consilier de stat în cadrul cancelariei primului ministru. Au fost prezenți și unii dintre cei mai importanți oameni de afaceri din Constanța: Grigore Comănescu, proprietarul grupului Comprest Util – Asfalt Dobrogea, Niculae Dușu, de la Celco (și nu numai), Florin Cârstocea (cu afaceri multiple în domeniul petrolier și imobiliar). Printre invitați s-au numărat și mulți șefi de instituții, cum ar fi Florin Vizan, directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, Sorin Ciutureanu, director general Oil Terminal, și Gabriel Daraban, directorul comercial al companiei, Sorin Mihai, directorul Aeroportului Mihai Kogălniceanu, Bogdan Ionuţ Artagea, inspector școlar general la ISJ Constanța, și Grecu Dorin Sasu, directorul OCPI.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*