Trenurile Soarelui 2019, care vor lega marile orașe de litoralul Mării Negre, încep să circule mai devreme, de la mijlocul lunii iunie.
Vara stă să înceapă, iar lumea se pregătește să meargă la mare. E bine, în acest an societatea de stat CFR Călători a decis să introducă mai devreme în circulație garniturile directe spre litoral. Club Feroviar vă prezintă în premieră ce trenuri vor circula în această vară spre Constanța și stațiunile din sudul litoralului, precum și alte modificări în Mersul Trenurilor menite să faciliteze deplasarea.
Din București Nord spre Mangalia vor fi disponibile, începând cu data de 15 iunie, două trenuri directe. Primul este IR 1923, numit și Trenul Tineretului, care pleacă din Capitală la 03,30 dimineața și ajunge la Mangalia 08,00. Garnitura vine de la Sibiu, cu trecere prin Pitești. Al doilea este IRN 12922, care vine de la Arad, cu plecare din București Nord la 06,31 și sosire la Mangalia la 10,43.
Dar acestea nu sunt singurele garnituri directe dintre București spre Mangalia. Alte trei pleacă din Gara Băneasa:
- IRN 1992 plecare 04,07 și sosire 08,36. Vine de la Timișoara Nord
- IRN 1944 plecare 04,46 și sosire 09,12. Vine de la Satu Mare
- IRN 1932 plecare 05,25 și sosire 10,08. Vine de la Oradea
CFR Călători a mai făcut și alte optimizări în Mersul Trenurilor, pentru a facilita legătura cu sudul litoralului. În afara trenurilor directe, alte garnituri se opresc la Constanța, unde timpul de așteptare pentru o legătură cu un tren Regio spre Mangalia a fost mult scurtat față de anii trecuți.
Avem patru astfel de variante:
- IR 1583 București Nord 14,00 – Constanța 16,18 R 8803 Constanța 16,24 – Mangalia 17,42
- IR 1936 București Nord 15,20 – Constanța 17,36 R 8805 Constanța 18,07 – Mangalia 19,45
- IR 1683 București Nord 16,00 – Constanța 17,58 R 8805 Constanța 18,07 – Mangalia 19,45
- IR 1585 București Nord 17,00 – Constanța 19,22 R 8807 Constanța 20,05 – Mangalia 21,48
În acest fel se rezolvă o problemă care persista de ani de zile, și anume că nu aveai cum să ajungi pe calea ferată în stațiunile din sudul litoralului decât dacă te trezeai dis-de-dimineață.
În total, din București Nord spre Constanța vor circula nouă perechi de trenuri, cu plecări la următoarele ore: 03,30; 06,31; 07,10; 09,30; 14,00; 15,20; 16,00; 17,00; 20,10.
În afară de trenurile prezentate mai sus, sunt și alte două garnituri din Moldova care fac legătura cu Constanța și Mangalia:
- IRN 1962 plecare Iași 21,15 și sosire Mangalia 06,53
- IRN 1952 plecare Suceava Nord 20,25 și sosire Mangalia 05,57.
Dacă nu introducea Trenurile Soarelui 2019 de la 15 iunie, societatea de stat CFR Călători ”pierdea trenul” în fața operatorilor privați de transport feroviar de pasageri.
Citiți mai mult pe site-ul ClubFeroviar.ro (autor: Adrian Bărbulescu)
Fii primul care comentează