Zen Residence – prima etapă este finalizată

Zen Residence este un complex imobiliar care se remarcă, în sensul bun, în arhitectura anostă din Constanța, dominată de blocurile gri, comuniste, și de construcții noi, construite parcă la buget minim.

Dacă veți ajunge în zonă (lângă centru comercial Tom), veți vedea blocuri de 4 etaje care arată ca niște locuințe cochete din Europa Occidentală. Arhitectură inovativă, geometrie plăcută, culori potrivite, materiale de calitate – toate pot fi observate dintr-o singură privire. Diferența față de blocurile pătrățoase, fără niciun pic de personalitate, este izbitoare.

Cu siguranță, calitățile de la exterior se regăsesc și la interior, în compartimentarea apartamentelor, în materialele folosite.

Așa se face că Zen Residence este un succes comercial. Primele două blocuri, care cuprind 105 apartamente, construite în prima etapă a proiectului, sunt finalizate.

„În acest moment, se semnează procesele verbale de predare – primire cu proprietarii.”, ne-au declarat reprezentanții companiei.

Toate apartamentele sunt vândute.

În paralel se lucrează la etapele doi și trei, care vor conține două blocuri de câte 40 de apartamente și unul de 50, deci, în total, încă 130 de unități locative. Puteți găsi aici apartamente de două, trei și patru camere. Constructorul își propune să le finalizeze până la sfârșitul anului 2022.

Prețurile încep de la circa 1.100 de euro pe metru pătrat, deci sub media pieței. Site-ul Imobiliare.ro indică, de pildă, pentru luna decembrie 2021, un preț mediu de 1.449 euro/mp pentru apartamentele noi și de 1.383 euro/mp pentru cele vechi.

Dacă sunteți interesați de o achiziție imobiliară, puteți să dați o fugă pe strada Genova nr. 6. Veți putea vedea cum arată apartamentele gata finisate, locurile de parcare, împrejurimile.

Cine este Zen Residence

Am spus de multe ori că este foarte important, mai ales la noi, în Constanța, cine sunt constructorii. Complexul Zen Residence este ridicat de Graff Pink Estate SRL, o marcă rezultata în urma colaborării intre Black Sea Estate si Keleşoğlu, două firme ce au în portofoliu proiecte imobiliare de succes atât in Turcia, cât și în Constanța. Keleşoğlu Holding a fost fondat în 1979, în Turcia, și a dus la capăt, până acum, 33 de proiecte cu arhitecți din întreaga lume. Compania construiește de la case la mall-uri. În total, se mândrește cu peste 2.510.000 de metri pătrați construiți.

Articol apărut inițial în Constanța 100%.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*