Ziua Marinei Române 2023 – mii de constănțeni și turiști sunt așteptați la eveniment

Marți, 15 august, de la ora 10.00, în fața Comandamentului Flotei  din Constanța au loc manifestările dedicate Zilei Marinei Române.

Ceremonia va începe cu ridicarea pavilionului, geacului și marelui pavoaz la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului Național al României și cu executarea  a 21 de salve de tun, conform tradiției marinărești. După alocuțiunile persoanelor oficiale și serviciul religios vor fi lansate, în apa mării, ancore de flori în memoria eroilor marinari care își dorm somnul de veci în adâncurile apelor.

Zeul Neptun își va face apariția din largul mării, printr-o poartă de apă asigurată de remorcherele multifuncționale „Vânjosul”, „Vârtosul” și „Voinicul”, pentru a da startul demonstrațiilor, concomitent cu salutul de deschidere a exercițiului executat de elicoptere și ambarcațiuni rapide, care vor purta drapele României, Alianței Nord-Atlantice și Uniunii Europene. Momentul va fi urmat de defilarea Navei-școală „Mircea”, ambasadorul onorific al României pe mările și oceanele lumii, avându-i pe vergi pe cadeții de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” pentru a saluta publicul spectator, în timp ce un elicopter militar va lansa trei scafandri parașutiști.

Inserția unor elemente de cercetare-diversiune, respingerea atacului aviației inamice, căutarea și atacul asupra unui submarin inamic, respingerea unui desant maritim, combaterea migrației ilegale pe mare și manevrarea elicopterului Puma Naval pentru apuntarea la bordul unei fregate sunt secvențele Exercițiului demonstrativ întrunit „Forțele Navale Române 2023. La finalul acestuia, navele și aeronavele militare participante vor defila prin fața publicului de pe faleza din fața Comandamentului Flotei, după care va avea loc defilarea Gărzii de Onoare. Concomitent, pe mare vor defila veliere și ambarcațiuni civile, aeronave vor evolua în acrobații aeriene, iar pe uscat Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un concert.

Seara zilei de 15 august se va încheia cu retragerea cu torțe a marinarilor și cu un spectacol de artificii și de drone, oferit de Primăria Municipiului Constanța.

Formația muzicală a Forțelor Navale, condusă de colonel Cornel Ignat, va susține un mini-concert de piese din repertoriul marinăresc pe faleza Cazinoului din Constanța, în intervalul orar 20.00-20.30, după care marinarii se vor retrage cu torțe pe itinerariul Cazino – Faleză – Comandamentul Flotei – Str. Remus Opreanu – Piața Ovidiu, unde Muzica Militară a Forțelor Navale își va continua reprezentația

La ora 22.45, în Piața Ovidiu va fi un spectacol de artificii și de drone, organizat de Primăria Municipiului Constanța, care marchează finalul celei de-a 121-a aniversare a Zilei Marinei Române.

La evenimente vor participa și președintele României, Klaus Iohannis, și premierul, Marcel Ciolacu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*