Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța împreună cu Petre Enciu, Vicepreședinte al instituției, au participat astăzi, la predarea amplasamentului și Înaintarea Ordinului administrativ de începere a execuției lucrărilor către Antreprenorul general al lucrării Asocierea SC Oyl Company Holding AG SRL, SC Global Service Proiect SRL și SC Elektra Invest SRL, conform graficului proiectului ”Reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 223, Tronsonul Cernavodă – Rasova – Aliman – Ion Corvin”.
Obiectivul general al proiectului vizează creşterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale şi urbane situate pe acest drum județean.
„Dezvoltarea durabilă a unui județ ține atât de mobilitatea cât mai facilă a forței de muncă, cât și de mobilitatea transportului de mărfuri. Acest tronson de drum județean are o importanță strategică pentru județul nostru, făcând legătura între Autostrada Soarelui şi DN 3. Prin reabilitarea acestui drum, instituția pe care o conduc, urmăreşte creşterea calităţii vieţii, a transportului şi a mobilităţii populaţiei din zonă, precum și a bunurilor şi serviciilor, în vederea stimulării dezvoltării durabile a judeţului Constanţa. De asemenea, realizarea acestei investiții va oferi turiștilor care doresc să ajungă în sudul litoralului, o rută alternativă care va facilita fluidizarea traficului. Totodată, prin această investiție vom realizarea și amplasarea a 9 module de stații de călători, precum și amenajarea în intravilanul localităților a unor piste de bicicliști pe o lungime totală de aproximativ 7 km. Îmi doresc ca acest proiect să se deruleze cât mai rapid, iar constructorul să fie conștient de importanța acestui obiectiv și să respecte termenele de execuție conform graficului agreat” – Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.
În cadrul acestui proiect lucrările de reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 223, constau în executarea a două benzi de circulație ce vor avea o parte carosabilă de 6.00 m, încadrată de acostamente de 1,00 m, 9 module de stații de călători, piste de bicicliști cu lățime de 1,00 m pe o lungime totală de aproximativ 7 km, precum și 5 poduri și 61 de podețe tubulare, dar și șanțuri din beton, șanțuri din beton ranforsate, rigole din beton, rigole carosabile, rigole carosabile ranforsate pentru asigurarea colectării apelor pluviale de pe platforma drumului.
Proiectul are o finanțare totală de 155.313.44,98 lei, iar cofinanțarea asigurată din bugetul Consiliului Județean Constanța se ridică la valoarea de 3.106.268,90 lei. Tronsonul de drum are o lungime totală de 38,777 km, iar valoarea lucrărilor ce vor fi executate se ridică la suma de 109.553.808,25 lei fară TVA, termenul de execuție fiind de 22 de luni.
Be the first to comment