Administrația Porturilor Maritime a pus sechestru pe velierul Adornate

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a chemat în instanță Grup Servicii Petroliere Logistic SRL, companie deținută de omul de afaceri Gabriel Comănescu. Obiectul este sechestrul asupra a două nave.

La data de 26 ianuarie 2023, instanța a admis cererea CN APM Constanța și s-a dispus sechestrul asigurator a două nave – DM 155 și Adornate, feblețea lui Gabriel Comănescu, spun unii apropiați.

Solutia pe scurt: „Înch. Admite cererea formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME SA în contradictoriu cu pârâta GRUP SERVICII PETROLIERE LOGISTIC. Instituie măsura sechestrului asigurător asupra navei DM155, proprietatea pârâtei şi a navei ADORNATE, proprietatea pârâtei, măsură dispusă până la soluţionarea acţiunii de fond ce urmează a fi introdusă într-un termen de cel mult 20 de zile de la data încuviinţării măsurii asigurătorii. Stabileşte în sarcina reclamantei obligaţia consemnării unei cauţiuni de 5 % din valoarea creanţei afirmate, în termen de 10 zile de comunicarea prezentei încheieri. Executorie. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, ce se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 26.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.

Grup Servicii Petroliere Logistic SRL are sediul social în Năvodari, incinta Port Midia, specializată în manipulări. Asociații Grup Servicii Petroliere Logistic SRL sunt GSP Holding SA, cu sediul în Luxemburg, cu 99 % și Gabriel-Valentin Comănescu, cu 1 %. De asemenea, Grup Servicii Petroliere Logistic SRL este administrată de Gabriel-Valentin Comănescu și de Mihai Dumitru Bratu.

Reamintim că și ANAF scosese velierul la vânzare, într-un dosar de executare silită, dar a anulat licitația.

Adornate, un velier elegant și impunător

Adornate „este o goeletă autentică cu o ținută extrem de elegantă și impunătoare, construită în anul 1961 ca pescador, transformată în goeletă în 1997 și recondiționată în 2006. Este o nava proiectată special pentru toți iubitorii luxului și aventurilor inedite pe mare. De-a lungul timpului a navigat pe întreaga Mediterană de la Insulele Baleare, Barcelona și Valencia până pe Riviera Franceză de la Marsilia la Monte Carlo. Adornate a participat la cele mai importante evenimente maritime din Marea Mediterană, printre care amintim Cannes Royal Classics, Voiles de Saint Tropez și Lycamobile Mediterranean Tall Ships Regatta 2013”.

Velierul, cu o lungime de 45 metri, poate naviga marile lumii timp de 70 de zile, in medie, fiind dotat cu un puternic motor diesel Cummins de 380 cai putere si un rezervor de 17.000 litri. La bordul navei exista un cash bar dotat cu racoritoare si snacksuri. Interiorul acestui velier exclusivist este construit din lemn masiv si este prevazut cu o spatioasa camera de zi potrivita atat pentru intalniri de afaceri, intalniri private, spatiu de lucru cat si pentru momentele de relaxare. Oaspetii cu o agenda incarcata pot utiliza biroul de lucru complet echipat disponibil la bordul navei. De asemenea, puntea spatioasa a velierului este special proiectata pentru va bucura de clipele individuale de relaxare si rasfat, dar si pentru activitatile de grup. Adornate va ofera servicii de inalta clasa ce raspund pana la cel mai mic detaliu exigentelor celor mai pretentiosi oaspeti.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*