Astăzi, 16 iunie, s-a lansat Strategia pentru dezvoltarea durabilă a județului Constanța, eveniment organizat de Asociația de Dezvoltare Durabilă (ADD) a județului Constanța, în parteneriat cu Consiliul Județean și Primăria Constanța. Strategia cuprinde viziunea, obiectivele și planul de acțiune al Consiliului Județean în vederea implementării agendei pentru dezvoltarea regiunii Constanța în perioada 2021-2027.
La eveniment au participat oameni de afaceri, politicieni, reprezentanți ai minorităților, sportivi. I-am văzut pe Gheorghe Hagi (care era la el acasă – festivitatea a avut loc la hotelul IAKI), pe președintele Camerei de Comerț a României, Mihai Daraban, pe oamenii de afaceri Gabriel Comănescu, Niculae Dușu, controversatul Gheorghe Bosânceanu, prefectul Siviu Coșa, senatorul Remus Negoi, Răzvan Filipescu – președinte Pro România, Gelil Eserghep – președinte UDTTMR, Elena Frâncu, Sorin Ciutureanu – director general Oil Terminal, Florin Goidea, director general APMC, Viorel Panait, director Comvex, on Dănuţ Jugănaru, director CCINA Constanța.
Punctul de plecare al strategiei este momentul în care ne aflăm.
„Asistăm încet, dar sigur, în transformarea județului Constanța într-un loc în care angajații lucrează doar vara, cu tava în mână și trăiesc din bacșișuri de la un sezon estival la celălalt. Județul Constanța e un pol al rușinii. Niciun parc industrial pentru un județ cu port, aeroport, acces la autostradă, acces la trafic fluvial. Niciun proiect major de atragere a investitorilor, niciun proiect industrial care să nu fie dependent de mare. Nicio dezvoltare pe orizontală a industriei.”, scrie în strategie.
Autoritățile vor să schimbe acest lucru.
„Prin această Strategie căutăm să oferim județului Constanța un cadru sănătos pentru dezvoltare, care să asigure întregii regiuni un viitor coerent și durabil. Acest document a fost elaborat de specialiști ai societății constănțene și urmărește să satisfacă nevoile constănțenilor și ale întregii regiuni de sud-est a României”, a declarat președintele ADD Constanța, Ana-Maria Vătămanu.
Strategia are la bază conceptul: Județul Constanța – un spațiu economic performant, cu un nivel superior al calității vieții, susținut de parteneriatul administrației județene cu toate mediile interesate în dezvoltarea durabilă și sustenabilă a teritoriului.
„Județul Constanța are nevoie de o concepție coerentă despre viitor și, totodată, de implementarea de mari proiecte care să vină în sprijinul nevoilor societății constănțene. În ultimii 20 de ani aceste două lucruri au lipsit cu desăvârșire din peisajul local și regional, iar acest fapt se observă cu ochiul liber. Prin implementarea prezentei strategii, Constanța și întreaga regiune de sud-est a țării vor redeveni un important reper economic și social atât pe harta României, cât și pe cea a bazinului Mării Negre”, a completat președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
Conceptul de dezvoltare strategică a județului Constanța 2021-2027 are la bază trei piloni principali. Primul face referire la dezvoltarea economică prin intermediul valorificării potențialului local și prin utilizarea inovării și a noilor tehnologii. Cel de-al doilea palier este reprezentat de măsuri privind creșterea calității condițiilor de locuire și reducerea disparităților dintre comunități, în vreme ce capitolul al treilea urmărește acțiuni în vederea dezvoltării turismului și a serviciilor conexe. Acestor trei puncte li se adaugă trei obiective majore stipulate în Strategia pentru dezvoltarea durabilă a județului Constanța 2021-2027: (1) Dezvoltarea infrastructurii pentru transportul public și de mărfuri, (2) Creșterea calității mediului și stimularea utilizării resurselor de energie regenerabilă și (3) Modernizarea administrației publice si a capacității de implicare în dezvoltarea teritorială.
„Atât județul Constanța cât și municipiul Constanța au nevoie de implementarea unor strategii coerente de dezvoltare și de lucruri bine făcute. Prea mult timp au lipsit marile proiecte și investițiile importante în infrastructură. De aceea mă raliez cu toată convingerea demersurilor Consiliului Județean și ale Guvernului României pentru dezvoltarea Constanței și privesc cu încredere perspectivele ce ni se arată. Prin această strategie proiectăm Constanța viitorului și mai punem o cărămidă la construirea orașului pe care ni-l dorim cu toții”, a declarat și primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.
Acesta a vorbit și despre extragerea gazelor din Marea Neagră, despre care a spus că trebuie făcută acum, cât încă gazele se mai pot folosi (în contextul trecerii spre energia verde).
Mesajul de la finalul prezentării strategiei este unul politic:
„ÎNCEPE DECENIUL LIBERAL!”
ADD Constanța a fost constituită legal în 23.03.2021, printr-o sentință civilă a Judecătoriei Constanța. Decizia a avut la bază o hotărâre din 17.02.2021 a Consiliului Județean Constanța și o alta din 26.02.2021 a Consiliului Local Constanța, instituții care au decis, prin acest cadru, constituirea Asociației.
Sursă foto: Constanța 100%
Fii primul care comentează