Consumul de energie electrică al României a ajuns marţi la 9.389 MW, reprezentând cel mai mare nivel din acest an

Consumul de energie electrică al ţării a ajuns marţi la 9.389 MW, reprezentând cel mai mare nivel din acest an, potrivit unui comunicat al Transelectrica, operatorul de transport şi sistem.

La nivelul municipiului Bucureşti, consumul a atins 1.400 MW.

De asemenea, valoarea înregistrată marţi la nivel naţional depăşeşte consumul maxim instantaneu din decembrie 2019, respectiv 9.154 MW.

„Chiar dacă în perioada pandemiei s-a remarcat o scădere generală a consumului de energie electrică la nivel naţional, începând cu luna noiembrie 2020, s-a înregistrat o creştere de consum”, arată reprezentanţii Transelectrica.

În istoricul ultimilor cinci ani, cel mai mare consum instantaneu de energie electrică a fost consemnat în luna ianuarie 2017, având o valoare de 9.930 MW.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*