Dedeman investește în turismul medical: construiește un sanatoriu de lux în Techirgiol

dedeman

Techirghiol este stațiunea în care se fac unele din cele mai mari investiții, în acest moment. Binecuvântat cu nămolul sapropelic cunoscut în întreaga Europă, orașul a devenit un magnet pentru cei care vor să construiască noi centre balneare. Sanatoriile din prezent nu mai fac față, programările pot dura chiar și ani. Așa se face că, în acest moment există planuri concrete pentru construcția a trei noi centre. Investitori sunt Dedeman, Casa Națională a Avocaților și o firmă din Bârlad.

Toți au achiziționat terenuri de la Primăria Techirghiol, de la Consiliul Local. Două dintre obiective sunt în stadii foarte avansate, la unul a început deja construcția, a anunțat primarul localității, Iulian Soceanu, în emisiunea Realitatea locală, la Dobrogea TV. Investițiile se ridică la mai multe zeci de milioane de euro.

Obiectul la care se lucrează deja este un centru de excelență în sănătate, cu o valoare de 20 de milioane de euro. S-a săpat deja fundație. O firmă românească, SC Paloda SA, cu sediul în Bârlad, construiește aici un centru balnear de cinci stele. Firma este controlată de fostul președinte al CJAS Vaslui, Marian Albu.

Casa Națională a Avocaților din România construiește de asemenea un centru de balnear, pe un teren de circa două hectare, achiziționat la licitație. De fapt, încă unul, pentru că deține deja un sanatoriu de patru stele, foarte bine cotat și foarte căutat. Primarul din Techirghiol spun că programările se fac și peste doi ani de zile. Și această investiție se ridică la circa 20 de milioane de euro.

„La ultima ședință de Consiliu Local am aprobat PUZ-ul, un P + 10. Este la limita dintre intravilan și extravilan, nu facem un turn în mijlocul orașului. Urmează să depună documentațiile pentru certificatul de urbanism în vedere eliberării autorizației de construire.”, a precizat edilul. Este un obiectiv foarte important, va avea peste 300 de camere.

Al treilea investitor este SC Dedeman. Și compania fraților Pavăl a achiziționat un teren pentru a construi un centru balnear. „Discuția cu reprezentantul societății era dacă să îl facă de cinci stele sau cinci stele plus. Deja au venit la fața locului cu proiectanți din Anglia, să vadă terenul. Din informațiile pe care le am, urmează să lucreze la proiectul tehnic. Probabil că anul acesta vor veni să înceapă procedurile de autorizare.”, a spus primarul. Dedeman are și un spațiu logistic în zonă.

„Calitatea turiștilor care vor veni aici, și acesta este unul din scopurile mele.”, spune primarul, mulțumit că aceste investiții sunt de cinci stele. El spune că investitorii nu se bazează numai pe piața internă, ci vor să aducă turiști, pacienți din alte țări ale Uniunii Europene și din Israel, având deja conexiuni create.

Pentru orașul Techirghiol, investițiile înseamnă multe locuri de muncă, dar și bani pentru bugetul local. Coeficientul de impozitare al unei astfel de construcții este de 1,3%, bani bineveniți pentru comunitatea locală.

Iulian Soceanu a spus că în oraș nu se va construi decât cu reglementări urbanistice stricte. POT-ul (procentul de ocupare a terenului) este de maximum 35%. Pe exterior, nu sunt permise decât trei culori. Astfel, 70% din suprafața exterioară a unei clădiri trebuie să fie alb, crem sau bej. 30% pot fi folosiți și cu alte culori, pentru a se face contrast. De asemenea, nu se mai acordă autorizații de construire dacă nu exist un număr minim de locuri de parcare: la pensiuni trebuie să există cel puțin un loc de parcare la două camere. La hoteluri, procentul este de circa 70%.

Lucrările la toate cele trei centre balneare vor dura circa cinci ani, crede primarul.

Pe lângă aceste investiții, mai sunt foarte multe, mici de 15 – 20 de camere sau mai mici.

În prezent, în Techirghiol funcționează Sanatoriul Balnear și de Recuperare, care ține de Ministerul Sănătății, și, așa cum spuneam, sanatoriul Casei Naționale a Avocaților, intitulat Complexul Balnear și de Recuperare Corpore Sano.

Emisiunea poate fi urmărită mai jos. Declarațiile despre aceste investiții le găsiți de la minutul 38.

Articolul a apărut inițial în ziarul Constanța 100%.

Vă recomandăm și: Primarul din Techirghiol a cheltuit 1,2 milioane lei pe un sediu nou

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*