El este cel mai bogat român. L-a depășit pe Țiriac!

cel mai bogat român

Cel mai bogat român nu mai este Ion Țiriac, ci Daniel Dines.

N-ați auzit de el, probabil. Este programator, fondator și director general al firmei IT UiPath. Ediția americană a revistei de business Forbes scrie, într-un articol cu titlul „De la comunism la coding”, că este primul miliardar în dolari din afaceri cu roboți software (bots).

Daniel Dines apare pe coperta ediției americane a Forbes, alături de titlul ”Boss of the Bots” (Șeful boților).

Potrivit Forbes, care i-a luat un interviu lui Dines la București, omul de afaceri român mai deține în prezent mai mult de 20% din UiPath, liderul mondial în tehnologie RPA  – robot process automation, o companie evaluată la 7 miliarde de dolari după ultima rundă de finanțare obținută. Asta înseamnă că lui Dines îi revine o avere de cel puțin 1,4 miliarde de dolari.

„În aprilie, investitorii de pe Wall Street, inclusiv Wellington Management, au investit 568 milioane dolari (în UiPath – n.r.), la o evaluare de 7 miliarde de dolari, făcând din Dines, care deține mai mult de 20%, primul miliardar din boți din lume” – amintește Forbes.

Potrivit mai recent top al miliardarilor lumii publicat de Forbes, Ion Țiriac are o avere  estimată la 1,1 miliarde de dolari (locul 1.818 mondial). Aceasta ar însemna că Ion Țiriac (80 de ani) a fost detronat, iar Daniel Dines (47 de ani) este cel mai bogat român, scrie StartUpCafe.ro.

Totuși, Țiriac apărea cu o avere mai mare, de 1,8-2 miliarde de euro în anul 2018, în evaluările publicației românești Top 300 Capital.

Revenind la Daniel Dines, Forbes scrie despre român că în copilărie voia să se facă scriitor. Mama sa era profesoară, iar tatăl, inginer.

Mai târziu, Daniel a descoperit că era bun la matematică și apoi a virat către programare când a văzut că în anii ’90 un programator câștiga în jur de 300 de dolari pe lună, un salariu mare pentru România acelor ani, lovită de inflație și crahuri financiare.

Dines a învățat singur limbajul de programare C++, dintr-o carte pe care a împrumutat-o de la bibliotecă și exersa noaptea pe calculatorul unui prieten, în timp ce acesta dormea, mai notează Forbes.

Jurnalistul de la publicația americană, care l-a intervievat pe Dines la București, remarcă obsesia antreprenorului român pentru simplitate. Dines îl zorea la telefon pe un director din centrul de dezvoltare al UiPath de la Bellevue, statul american Washington.

„Vreau să mai gândești o dată asta. Mie mi se pare foarte complicat. Ar trebui să meargă ca Gmail”, îi spunea Dines omului din SUA, unde era 6 dimineața, potrivit Forbes.

„Modestia” este una dintre cele patru valori principale ale UiPath, în genul primului slogan al Google, „Don’t be evil!” (Nu fi rău!) – remarcă cei de la Forbes.

Dar și de la Microsoft, la care a lucrat Daniel Dines la începutul anilor 2000, în SUA, a învățat omul de afaceri român.

„Bill Gates obișuia să vorbească la Microsoft despre un computer în fiecare locuință. Eu vreau un robot pentru fiecare persoană”, a declarat Daniel Dines, pentru Forbes.

Citește tot articolul în revista Forbes.

Vă recomandăm și:

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*