Florin Cîțu anunță marile relaxări. Vor fi două

Premierul Florin Cîţu a venit azi, în Constanța, pentru a pregăti cât mai bine sezonul estival, după cum el însuși a afirmat. Un sezon despre care vrea să fie de succes, dar și sigur.

„Am venit special aici pentru că vreau să pregătim cât mai bine acest sezon estival ”, a declarat joi, la Constanţa premierul Florin Cîţu.

Acesta vrea ca autorităţile şi operatorii economici să lucreze împreună pentru a avea un sezon estival „de succes”, dar sigur.

„E important ca, după un an de pandemie, vreau să arătăm că putem deschide în siguranţă sezonul estival. După discuţia de astăzi avem câteva soluţii interesante şi avem susţinerea industriei şi pentru campania de vaccinare”, a mai declarat premierul. 

„Am vorbit de propuneri pentru Comitetul ministerial de mâine, care vizează industria turismului. Unele sunt prezentate în spaţiul public – să putem fi pe plajă fără mască, în restaurant cu capacitate maximă în anumite condiţii. Din partea industriei am primit propuneri şi soluţii foarte bune pe care le punem în discuţia comitetului interministerial”, a adăugat acesta. 

Acesta anunţă 2 etape de relaxare a măsurilor – prima etapă de la 1 iunie, a doua etapă de la 1 august. 

„Mă bucură susţinerea reprezentanţilor industriei pentru campanie de vaccinare”, a mai afirmat premierul. 

Cîțu a anunţat că există consens şi, de la 1 iunie, masca nu va mai fi obligatorie pe plajă. 

Întrebat dacă Neversea şi Untold vor avea loc, Cîţu a răspuns „eu aşa sper şi aşa vreau”.

„Dar ele nu cred că pot să aibă loc de la 1 iunie. Putem să vorbim de o fază ulterioară. Şi când vorbim de aceste evenimente mari, ar trebui să ne gândim că nu se vor întâmpla de la 1 iunie, ele vor avea loc mai aproape de 1 august sau după 1 august”, a adăugat premierul.

Şeful Guvernului a anunţat, joi, că vor fi două etape de relaxare a măsurilor, prima etapă de la 1 iunie, a doua etapă de la 1 august.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*