Județul Constanța a exportat cereale de peste 336 milioane lei

Județul Constanța a exportat cereale de peste 336 milioane lei, în anul 2018, în creștere cu peste 20% față de perioada similară a anului trecut. Cerealele au ajuns al doilea cel mai exportat produs al județului în 2018, în creștere cu o poziție față de 2017.

Direcția Județeană de Statistică a Constanței a publicat, recent, datele privind exporturile și importurile din zonă.

Potrivit acestora, agenţii economici din judeţul Constanţa au exportat, în anul 2018, mărfuri în valoare de 1959,1 milioane euro şi au importat mărfuri în valoare de 3228,7 milioane euro (exportul este exprimat în preţuri FOB, iar importul în preţuri CIF). În ceea ce privește structura, predomină produsele din capitolul „combustibili şi uleiuri minerale” atât la export cu 49,6% (produse petroliere), cât și la import cu 78,1% (petrol şi, în cantităţi mai mici, produse petroliere).

„De asemenea, la export ponderi importante mai deţin produsele din capitolul „cereale” (17,2%), produsele din capitolul „seminţe şi fructe; plante industriale și medicinale; paie şi furaje” (9,6%), iar la import produsele din secțiunea „maşini şi aparate, echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile” (5,3%)”, se arată în documentul DJS. Faţă de anul 2017, exportul a scăzut cu 2,0%, în timp ce importul a crescut cu 20,1%.

Un calcul arată că exporturile de cereale au atins, în anul 2018, valoarea de 336.965.200 lei.

O comparație cu anul2017 arată că, deși exporturilor s-au menținut la aproximativ aceeași valoare, exportul de cereale a crescut susținut în 2018. Astfel, agenţii economici din judeţul Constanţa au exportat, în anul 2017, mărfuri în valoare de 1996,7 milioane euro şi au importat mărfuri în valoare de 2687,7 milioane euro. Pe primele locuri la export s-au aflat produsele petroliere, cu 37%, capitolul „vapoare, nave şi structuri plutitoare”, cu 22%, și produsele din capitolul „cereale”, cu 14%. Cu alte cuvinte, în 2017 s-au exportat cereale în valoare de 279.538.000 lei.

Creșterea netă a exporturului de cereale, în 2018 față de 2017, realizată de firme din Constanța a fost de 57.424.200 de lei (cu 20,54% mai mult).

Sursa: CT100.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*