Litoralul românesc 2023: touroperatorii raportează vânzări în ușoară creștere față de 2022

ANAT prezintă concluziile privind sezonul turistic de pe litoralul românesc în anul 2023

Litoralul românesc are nevoie de o campanie puternică de promovare, iar OMD-urile Constanța și Mangalia pot juca un rol mult mai activ în acest sens

Licitațiile pentru concesionarea plajelor nu ar trebui să se mai organizeze în luna mai, înainte de începerea sezonului, ci mult mai din timp

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a realizat, cu sprijinul membrilor și partenerilor care promovează și vând Litoralul românesc, un studiu privind  sezonul estival 2023, venind și cu propuneri pentru ca sezonul 2024 să fie mai bun. În primul rând, vorbim de un sezon 2023 mai bun decât 2022, dar încă sub nivelul anului 2019.

„Sezonul a început promițător, însă rezervările s-au diminuat semnificativ în lunile iulie și august. Cu toate că prețurile au crescut cu 10-20%, bugetul s-a menținut la un nivel scăzut din cauza reducerii duratei medii a sejurului. Inflația, mai mare decât cea oficială, a erodat orice creștere. În plus, apa rece cu o temperatură de 13 grade Celsius în luna august este un fenomen fără precedent în ultimii 30 de ani”, subliniază Adrian Voican, vicepreședinte ANAT și director general Bibi Touroperator. Valoarea medie a unei rezervări a fost de 2500 de lei, în creștere cu 5% față de anul precedent, iar durata medie a sejururilor a înregistrat o scădere de la 4,9 la 4,7 nopți. ”Primele vânzări pentru 2024 au și început, în luna septembrie și mai ales la hotelurile care au înțeles că anul viitor va fi probabil unul de recesiune și ca atare nu au mărit prețurile. Există și hoteluri care chiar au scăzut tarifele față de anul acesta, pentru anul viitor. Programele de ”Înscrieri timpurii” oferă reduceri mari. Numărul voucherelor de vacanță va înregistra, din păcate, o scădere la anul, datorită limitării la salarii sub 8000 lei. Această măsură va avea ca impact o scădere a cererii. Hotelierii trebuie să promoveze o politică bună de prețuri, dacă vor să vândă”, completează Adrian Voican.

”Am înregistrat vânzări mai mari decât în 2022. Cred că creșterea medie a tarifelor a fost sub 10%, în condițiile în care am suportat o creștere a TVA de la 5% la 9% (aproape dublare). Vom aștepta cifrele oficiale de la statistică, dar cred că numărul turiștilor a fost puțin mai mare decât în 2022. Luna iunie a fost considerabil mai bună decât iunie 2022 pentru majoritatea hotelurilor. A contat vacanța începută mai repede dar și vacanța de Rusalii, care a adus un aflux foarte mare de turiști în perioada 1-4 iunie. Însă luna iulie a fost afectată în ceea ce privește gradul de ocupare, iar acest lucru se datorează în special vânzărilor slabe înregistrate în luna iunie pentru întregul sezon (cu cauze cunoscute: greva profesorilor, criza din Ucraina, holera, E. coli etc.). Din perspectiva noastră, avem vânzări cu 21% mai mari decât anul trecut, pe agenție. Mamaia înregistrează o ușoară revenire față de 2022. Vânzările noastre pe litoral sunt mai mari decât în 2019. Hotelurile pe care le avem în management înregistrează vânzări mai mari decât în 2022 (între 5 și 12%)”, declară Aurelian Marin, vicepreședinte ANAT și director general Paradis Vacanțe de Vis. 

Luna iulie a fost cel mult la nivelul lunii iunie 2022, poate puțin mai slabă. În toamna anului 2022 hotelierii au avut o abordare prudentă în ceea ce privește creșterea tarifelor pentru 2023. ”Sper ca același lucru să se întâmple și în această toamnă pentru sezonul 2024. Primele semnale sunt bune, nu am remarcat tendințe de creștere exagerată. Mă aștept la creșteri de 6-8-10% în hoteluri bine poziționate în piață și cu servicii constant bune, cu politici de vânzare adaptate la piață și dinamice. În rest, mă aștept la tarife similare sau la creșteri de maximum 5%. Pe de altă parte, nu cred că vom avea tarife mai mici comparativ cu 2023 decât ca excepții”, adaugă Aurelian Marin.

Potrivit companiei Eximtur, stațiunile, în ordinea vânzărilor, au fost: Mamaia, Eforie Nord, Olimp, Venus, Saturn, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Mangalia, Costinești, Eforie Sud, Techirghiol, Vama Veche. Stațiunile cu cele mai mari creșteri sunt Eforie Nord, Olimp, Costinești și Eforie Sud. ”Vânzările din lunile ianuarie și februarie au avut o creștere de peste 30% față de anul precedent, după care au urmat comunicările legate de riscul de holeră, E. coli în apă, greva din învățământ, costul șezlongurilor,  care au impactat negativ vânzările din lunile martie, aprilie, mai și iunie. Au fost vânzări din nou mai bune în lunile iulie și august, cu o oarecare rezervă după răcirea bruscă a apei din sezon. Deși am avut o lună septembrie de vară, în jurul perioadei de 10 septembrie s-au cam închis majoritatea hotelurilor”, subliniază Lucia Morariu, fost președinte ANAT și președinte Eximtur.

Potrivit lui Andrei Chirilov, membru al Consiliului Director ANAT și director general Laguna Tour, ”vânzările pentru sezonul de vară 2023 au început mai devreme (noiembrie – decembrie 2022), în sistem early booking. A urmat o perioadă de stagnare a rezervărilor (martie-aprilie), după care s-a intrat într-un ritm normal al acestora. Litoralul românesc a înregistrat o creștere comparativ cu sezonul anterior, însă dacă ne raportăm la anul excepțional din turism 2019, ne situăm sub acel an ca număr de turiști. Se remarcă un plus pentru sudul litoralului românesc dar o scădere a numărului de turiști pentru Mamaia și Năvodari”.

„Privit în ansamblu, sezonul 2023 a fost unul destul de complicat pentru operatorii de turism de pe litoral. Am avut perioade în care agenții noștri abia au făcut față fluxului mare de solicitări, dar și perioade de acalmie, cauzate, în principal, de factori externi, așa cum a fost greva din educație în luna iunie, care a temperat ritmul rezervărilor. Cu toate acestea, litoralul autohton nu a dus lipsă de turiști, cele mai aglomerate intervale fiind finalul lunii iunie și jumătatea lunii august. Unii dintre ei, în general turiști fideli acestei destinații, ne-au contactat pentru a-și rezerva sejurul din 2024 chiar din momentul în care și-au încheiat concediul de anul acesta”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro, membru ANAT.

Potrivit informațiilor furnizate de Litoralulromanesc.ro, din totalul rezervărilor, 26% au fost achitate cu vouchere de vacanță. Durata medie a sejurului a fost 4,8 nopți. S-a accentuat un trend tot mai evident în ultimii ani: românii sunt foarte atenți la raportul calitate-preț atunci când doresc un sejur pe litoralul autohton și sunt dispuși să aloce bugete de vacanță mai mari dacă pachetul turistic include și alte servicii pe lângă cazare și masă. Tot mai mulți turiști includ pe lista criteriilor în funcție de care aleg o unitate de cazare pe litoral accesul la plajă privată sau piscină, șezlongul ca parte din costul pachetului, variantele de petrecere a timpului liber și opțiunile de distracție. Cele mai căutate sunt hotelurile de 3 și 4 stele, care s-au adaptat la cerințele turiștilor și au creat pachete complexe. În aceste condiții, și gradul de satisfacție a turiștilor a crescut ușor în comparație cu sezonul trecut. Principala categorie de turiști care alege stațiunile de la Marea Neagră ca destinație de vacanță, respectiv 68% din total, este formată din familii. Următoarea categorie e reprezentantă de cupluri, 22% din total. În ceea ce privește clasamentul pe criteriul ”vârstă”, 41,9% dintre turiștii care aleg litoralul autohton au vârste cuprinse între 25 și 44 ani, urmați de cei din segmentul de vârstă 45-54 ani, care reprezintă 28% din total. Pe locul trei se află seniorii din categoria de vârstă 55-64 de ani, respectiv 12%.

”Pentru noi, vânzările pe litoralul românesc au fost mai bune decât în 2022. Dar cu siguranță puteau fi și mai bune, dacă nu existau temerile de la începutul lunii iunie referitoare la contaminarea apei Mării Negre cu viruși veniți în urma distrugerii barajului din Ucraina, vânzările s-ar fi menținut într-un ritm bun și am fi vorbit despre o creștere mai semnificativă. Ne pregătim serios, ca de fiecare dată, pentru sezonul următor și avem obiective și așteptări superioare”, susține Lucian Bădîrcea, director general IRI Travel, membru ANAT.

ANAT consideră că Organizațiile de Management al Destinației (OMD) Constanta și Mangalia trebuie să devină active în promovarea litoralului. La modul general, trebuie să fie lansată o campanie puternică de promovare.

”Apele Române Dobrogea trebuie să ia măsuri rapide pentru a mărunți sau toca scoicile de pe plaje. Această solicitare a fost repetată timp de 2 ani. De asemenea, nu ar trebui să se organizeze licitații în luna mai, înainte de începerea sezonului, ci mult mai din timp. Pe de altă parte, Primăria Constanța trebuie să rezolve problema parcărilor din Mamaia”, declară Alin Burcea, prim vicepreședinte ANAT și președinte Paralela 45.

Concluziile ANAT în privința Litoralului românesc, sezonul 2023:

► Sezonul turistic pe litoralul românesc în 2023 a fost mai bun decât în 2022, dar sub nivelul anului 2019.

► Sezonul a început promițător, dar rezervările s-au diminuat în lunile iulie și august.

► Prețurile au crescut cu 10-20%, dar bugetele au fost limitate din cauza reducerii duratei medii a sejururilor.

► Inflația mai mare decât cea oficială a afectat creșterea economică.

► Temperatura apei mării în luna august a fost neobișnuit de rece, la 13 grade Celsius.

► Vânzările totale au fost mai mari decât în 2022, cu o creștere medie a tarifelor sub 10%.

► Numărul turiștilor a crescut față de 2022, iar luna iunie a fost considerabil mai bună decât anul precedent. Cea mai mare scădere s-a înregistrat la capătul de sezon – august-septembrie.

► Luna iulie a avut o ocupare redusă din cauza vânzărilor slabe din iunie și a altor factori externi.

► Printre factorii care au generat scăderi sau au diminuat dinamica rezervărilor se numără următoarele ”evenimente” comentate la început de sezon: greva profesorilor, criza din Ucraina, holera, bacteriile E. coli, drone, mine sau creșterea prețului șezlongurilor.

► Mamaia a înregistrat o ușoară revenire în comparație cu 2022.

► Valoarea medie a unei rezervări a fost de 2500 de lei, în creștere cu 5% față de anul precedent.

► Prețurile au crescut cu 10-20% față de sezonul 2022.

► Cele mai căutate hoteluri sunt cele de 3 și 4 stele.

► Circa un sfert dintre rezervări sunt achitate cu voucherele de vacanță.

► Durata medie a sejururilor a înregistrat o scădere de la 4,9 la 4,7 – 4,8 nopți.

► Cei mai mulți turiști au fost reprezentați de către familiile cu copii, urmați de cupluri.

► În ciuda creșterii vânzărilor, numărul total de turiști a fost mai mic decât în 2019.

► Se remarcă, în continuare, atacul concertat al unei părți a mass-media din România asupra litoralului și lipsa de reacție a patronatelor hoteliere de pe Litoral, precum și a OMD-urilor Mangalia și Constanța, care nu au derulat campanii de promovare.

► Stațiunile, în ordinea vânzărilor agențiilor de turism: Mamaia, Eforie Nord, Olimp, Venus, Saturn, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Mangalia, Costinești, Eforie Sud, Techirghiol, Vama Veche.

► Sudul litoralului a înregistrat un plus, stațiunile cu cele mai mari creșteri fiind Eforie Nord, Olimp, Costinești și Eforie Sud.

Propunerile ANAT pentru sezonul estival 2024

1. Punerea în acțiune reală a OMD-urilor Mangalia și Constanța, care să conceapă și să pună în execuție o Strategie de marketing pentru Litoral.

2. Patronatele de pe Litoral să elaboreze o strategie de marketing și promovare a Litoralului, care să implice și participări la târgurile de specialitate.

3. Apele Române Dobrogea să organizeze licitații până la 15 martie și să  realizeze o amenajare a plajelor și mărunțire a scoicilor. De asemenea, ar trebui să reanalizeze prețurile de închiriere a plajelor, care sunt foarte mari.

4. Primăriile Constanța, Mangalia și Eforie ar trebui să soluționeze, în măsura posibilităților, problema parcărilor și a amenajării stațiunilor.

5. Hotelierii trebuie să promoveze o politică bună de prețuri, dacă vor să vândă. Agențiile de turism le rămân cei mai importanți parteneri, cele mai multe rezervări ale turiștilor fiind efectuate, în continuare, prin agenții. Campania de oferte tip ”Înscrieri timpurii” începe mai devreme, cu oferte foarte atractive.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*