Potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii octombrie 2018, de 9.153 persoane, în creştere uşoară, cu 14 persoane, faţă de finele lunii precedent.
Cei mai mulţi, respectiv 3.595, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Pensia medie în cazul acestora a fost de 16.688 lei. Asta înseamnă circa 3.600 de euro pe lună, mai mult decât salariul mediu din majoritatea țărilor din lume. Din această sumă, 15.453 lei este cota suportată din bugetul de stat, iar diferența din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.462 pensionari, iar pensia medie se ridica la valoarea de 10.699 lei, din care 7.530 lei suportaţi din bugetul de stat. În paranteză fie spus, în Elveția un pilot are un salariu mai mic decât al unui profesor de școală generală.
Pensii de serviciu pentru beneficiari ai Curţii de Conturi s-au acordat unui număr de 609 persoane, media fiind de 7.637 lei, din care 4.219 lei cota suportată din bugetul de stat.
De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 860 de persoane. Pensia medie era de 5.489 lei, din care 3.328 lei suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 813 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.354 de lei (2.649 lei suportaţi de la bugetul de stat).
De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.814 pensionari, pensia medie fiind de 3.958 lei, din care 2.284 lei suportaţi din bugetul de stat.
Fii primul care comentează