Pfizer anunţă până la 38 de concedieri din centrul său de distribuţie de la Zeventem, Belgia, iar o parte din activităţi vor fi mutate în România. În contextul în care compania este în plină dezvoltare cu vaccinul contra Covid-19, sindicatele sunt revoltate din cauza deciziei, potrivit Le Libre.
Pfizer a anunţat concedierea a 38 de oameni din 238 de angajaţi la Zeventem. Motivul ar fi delocalizarea serviciului de planificare a aprovizionării la Bucureşti.
Sindicatele s-au arătat şocate de acest anunţ, în plină pandemie.
„Nu înţelegem deloc alegerea Pfizer. Pentru moment, tot personalul este implicat pentru producerea de vaccin. A recurge la concediere în contextul sanitar actual este o palmă penttu toţi angajaţii Pfizer care participă la succesul companiei şi care, între alţii, contribuie la producerea de vaccinuri contra Covid”, a declarat Michel Barbuto, reprezentantul sindicatului CNE.
Sindicatul precizează că Pfizer a plătit dividende în valoare de 8,4 milioane de euro în 2020. O cifră în uşoară creştere în raport cu anii precedenţi, conform rapoartelor financiare ale companiei, deoarece suma totală a dividendelor a fost de 8 miliarde în 2018 şi 2019 şi de 7,7 miliarde în 2017.
Pfizer are în prezent 2.500 de angajaţi în Belgia împărţiţi în patru fabrici: la Anderlecht (Centru de cercetare clinică Pfizer), Ixelles (sediul administrativ şi comercial), la Puurs (producţie) şi la Zaventem (centru de distribuţie).
Fii primul care comentează