
Litoralul românesc se pregătește să deschidă oficial sezonul turistic 2025 odată cu vacanța de Paște, când aproape 130 de unități de cazare își vor întâmpina primii turiști din acest an. Conform datelor furnizate de Litoralulromanesc.ro, stațiunile Mamaia, Mamaia Nord, Eforie Nord, Neptun-Olimp și Costinești vor găzdui turiști în perioada 18-21 aprilie, cu tarife ce pornesc de la doar 67 de lei pe noapte de persoană.
Start în forță pentru turismul de litoral
Creșterea interesului pentru vacanțele de Paște pe litoral este evidentă în ultimii ani, iar 2025 nu face excepție. „Constatăm că tot mai multe unități de cazare aleg să deschidă sezonul mai devreme, pregătind pachete speciale pentru sărbătorile pascale. Este un semnal foarte bun, care arată un interes crescut și oferă soluții pentru extinderea sezonului turistic la Marea Neagră”, afirmă Ștefan Necula, director Litoralulromanesc.ro.
Pachetele turistice includ, pe lângă cazare, mese festive cu preparate tradiționale, activități dedicate copiilor și seri tematice cu muzică live, adresându-se în special familiilor care doresc să combine relaxarea de la malul mării cu atmosfera specifică sărbătorii.
Prețuri accesibile pentru toate categoriile de turiști
Ofertele de cazare sunt variate și adaptate tuturor bugetelor. Cele mai accesibile pachete pornesc de la 134 de lei pe noapte pentru două persoane într-o vilă de trei stele din Costinești. În Mamaia, prețurile încep de la 276 de lei/noapte pentru o cameră dublă, iar în Eforie Nord de la 178 de lei/noapte.
Pentru cei care caută condiții premium, hotelurile de patru stele oferă pachete cu regim de masă inclus. De exemplu, în Eforie, o noapte de cazare în apartament cu demipensiune costă de la 577 de lei, iar în Mamaia, un pachet complet cu toate mesele incluse pentru două persoane începe de la 600 de lei/noapte.
Ultimele două săptămâni – vârful rezervărilor
Chiar dacă rezervările au început deja, cele mai multe sunt așteptate în perioada imediat premergătoare sărbătorii. „Majoritatea clienților din această perioadă sunt familii cu copii, iar multe hoteluri au gândit pachete adaptate, cu programe și activități speciale pentru cei mici”, mai spune reprezentantul Litoralulromanesc.ro.
Economia locală, impulsionată de Paște
Relansarea activității turistice în luna aprilie înseamnă și un restart pentru economia locală. Nu doar hotelurile, ci și barurile, restaurantele și cluburile din stațiunile de pe litoral își vor redeschide porțile, pregătindu-se să întâmpine un flux crescut de turiști.
Minivacanța de Paște, care durează patru zile (18-21 aprilie), marchează debutul sezonului estival în 2025 și ar putea deveni, pe termen lung, o perioadă cheie pentru extinderea duratei de activitate a sectorului turistic de pe litoralul românesc.
Fii primul care comentează