SPIT CONSTANȚA: Contribuabilii pot beneficia de anularea majorărilor de întârziere

Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța informează contribuabilii persoane fizice și juridice care au obligații de plată la bugetul local, restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, faptul că până pe data de 15 decembrie 2020 pot beneficia de anularea accesoriilor (majorărilor de întârziere) aferente obligațiilor fiscale principale restante, în temeiul prevederilor H.C.L. nr. 182/30.06.2020 privind instituirea unor facilităţi fiscale la nivelul municipiului Constanţa.

Pentru a beneficia de anularea accesoriilor (majorărilor de întârziere) contribuabilii trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

  • să achite toate obligațiile bugetare principale restante la 31 martie 2020 inclusiv, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;
  • să achite toate obligațiile bugetare principale și accesorii cu termene de plată cuprinse între data de 1 aprilie 2020 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;
  • să depună o cerere de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condițiilor prevăzute mai sus, dar nu mai târziu de 15 decembrie 2020.

Debitorii care vor să beneficieze de anularea obligațiilor bugetare accesorii pot depune o notificare cu privire la intenția lor și își pot achita debitul și în mod eșalonat până cel târziu la data de 15 decembrie 2020.

Cererile și notificările pot fi depuse la ghișeele SPIT, trimise prin e-mail sau prin poștă la următoarele agenții fiscale:


• Agenția fiscală nr.1, Centrul Comercial TOM, stand B6b, e-mail: ag1@spit-ct.ro;
• Agenția fiscală nr.2, Strada Nicolae Grindeanu, nr.66, e-mail: ag2@spit-ct.ro;
• Agenția fiscală nr.3, Strada Sulmona, nr.22, e-mail: ag3@spit-ct.ro;
• Agenția fiscală nr.4, Strada Badea Cârțan nr. 3, e-mail: ag4@spit-ct.ro;
• Agenția fiscală nr.5, Bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116C (City Park Mall), e-mail: ag5@spit-ct.ro;
• Agenția fiscală nr. 6 , Bd. Tomis nr. 112, e-mail: ag6@spit-ct.ro.

Pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța recomandă contribuabililor să evite deplasarea la ghișeele instituției și să utilizeze serviciile online disponibile pe site-ul  www.spit-ct.ro

În această perioadă, este indicat să rămâneți în spațiile în care vă simțiți protejați.

Operațiunile rezolvate la ghișeele instituției se pot realiza și prin metode alternative la distanță, mai simplu, mai rapid, mai prudent.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*