Andrei Caramitru, un economist cu studii în Elveția, spune că aderarea României la euro ar fi cel mai mare dezastru posibil.
Acesta a explicat de ce. Economia are 3 pârghii mari și late prin care o poți gestiona și atât, 3 pedale ca la mașină: deficitul bugetar / bugetul, cursul monezii și nivelul dobânzii.
Când intri în zona euro, se întâmplă următoarele:
– cursul monezii e blocat pentru totdeauna față de celelalte monezi din zona EUR. Deci – dacă cumva ai nevoie să scadă moneda ta un pic (ca după să ai iar creștere economică) – supapa asta, pedala asta e blocată nu mai există
– nivelul de dobânzi e setat de banca centrală europeană (și e influențat de situația din Germania/Franta/Italia nu de situația ta). Deci – dacă aia o duc bine și tu nu – o să crească dobânda ceea ce te aruncă în aer. Dacă e invers – o să scadă dobânda prea mult ceea ce duce imediat la o supra-indatorare a ta.
„De asta – toate țările de fapt suferă imens în chingile astea. TOATE țările din zona EUR au performat MAI PROST decât cele din afară, din 2008 până acum. Grecia a intrat în implozie, Italia e în stagnare completă. Acum și Germania nu e ok deloc. Cine a câștigat ? Absolut nimeni. În schimb – Polonia și România au supra-performat ca creștere economică.”, a spus Caramitru.
Acesta adaugă că mai e ceva.
„Ca să ai o monedă comună (cum are SUA) ai nevoie și de un buget comun – care face transferuri MARI între regiunile bogate și cele sărace și compensează lipsa de flexibilitate. SUA are 20% din PIB buget federal. UE e la 1%. E total insuficient – deci EUR e o struto-camila nefuncțională. De asta multe țări mai mari au refuzat să intre (UK, Polonia, țările scandinave).”
Concluzia sa: „Deci – atenție – DOAMNE FEREȘTE să intrăm în zona EUR. Pentru noi ar fi o IMENSA catastrofă.”
Fii primul care comentează