Trupa Cargo cântă alături de tineri artiști în Piața Ovidiu, la finalul acestei luni.
Concertele, care sunt incluse în cadrul evenimentului „Ritmul muzicii”, vor avea loc în Piața Ovidiu, sâmbătă, 30 septembrie, începând cu ora 19:00.
Sunteți invitați la o seară Young Revolution, concerte susținute de artiști tineri din Constanța, care vor acapara scena și vor experimenta noi sound-uri rock. Evenimentul se va termina cu concertul trupei Cargo. Melodii precum „Aproape de voi”, „Doi pași”, „Nu pot trăi fără tine”, „Mama” sunt cântece de referință ale trupei, iar melodia „Dacă ploaia s-ar opri” de pe albumul „Spiritus Sanctus” este considerată una dintre cele mai frumoase balade rock românești.
Evenimentul va fi prezentat de Cristian Hrubaru – Rock Fm.
Intrarea este liberă!
„Ritmul muzicii” este un proiect dedicat tinerilor artiști, organizat de Asociația Art Music for People și finanțat de Primăria Municipiului Constanța.
Valoarea totală a proiectului este de 259.000 de lei.
Fii primul care comentează