Circa 2,1 milioane de participanţi la Pilonul II de pensii private, adică 30% din total, deţin în acest moment peste 10.000 lei în conturile personale din fondurile de pensii

Circa 2,1 milioane de participanţi la Pilonul II de pensii private, adică 30% did total, deţin în acest moment peste 10.000 lei în conturile personale din fondurile de pensii, potrivit datelor transmise, miercuri, de Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

De asemenea, economiile a peste 850.000 de români au depăşit suma de 20.000 de lei în contul lor de pensie administrată privat.

”În pofida creşterii cu 15% a salariului mediu pe economie în 2019 (sursa: INS), tot mai puţini români spun că pot economisi o parte din veniturile lor: doar 34% dintre români economisesc cu regularitate (în scădere faţă de 45% în 2018), în timp ce 60% dintre cei intervievaţi spun că nu pot pune deoparte niciun leu din ce câştigă (în creştere faţă de 51% în 2018)”, se arată în comunicat.

APAPR atrage atenţia că această corelaţie sugerează o înclinaţie spre consum a populaţiei, ceea ce face Pilonul II de pensii private cu atât mai important pentru protecţia financiară viitoare a românilor. De altfel, doar 11% dintre salariaţii cu venituri peste medie reuşesc să economisească activ, pe cont propriu, pentru pensie.

Datele reies din sondajul de opinie reprezentativ la nivel naţional derulat de către institutul ISRA Center la solicitarea APAPR în perioada octombrie-noiembrie 2019. Sondajul ISRA a vizat populaţia urbană ocupată (cu loc de muncă), cu vârstă între 20 şi 55 de ani şi venituri peste medie, mărimea eşantionului fiind de 1.147 de repondenţi intervievaţi faţă în faţă (metoda CAPI), sondajul având o marjă de eroare mai mică de 2,9%.

Cele mai bune performanţe investiţionale din ultimii 9 ani

”Fondurile de pensii private de Pilon II au înregistrat în 2019 cele mai bune performanţe investiţionale din ultimii 9 ani, iar rezultatele cumulate pe toată perioada de funcţionare arată că acestea chiar sunt o soluţie de protecţie a populaţiei împotriva sărăciei. Pilonul II în România a funcţionat în primul rând în beneficiul participanţilor, în pofida climatului legislativ instabil, producând randamente foarte bune în condiţii de risc redus şi cu costuri de funcţionare extrem de competitive. Coroborând datele sondajului ISRA şi informaţiile statistice ale ASF şi APAPR, reiese faptul că Pilonul II de pensii private obligatorii este singura sursă de acumulare financiară pentru vasta majoritate a populaţiei ţării. Acest lucru face din menţinerea şi consolidarea Pilonului II un obiectiv strategic care ar trebui îmbrăţişat de orice administraţie politică, pentru că oamenii încep să înţeleagă beneficiile aduse de Pilonul II”, a declarat Radu Crăciun, preşedintele APAPR.

Datele prezentate de APAPR arată că în 2019 randamentul investiţional mediu al fondurilor de Pilon II a atins un nivel record pentru ultimii 9 ani, de 11,8%. Media anualizată pe toată perioada de funcţionare de aproape 12 ani a Pilonului II a ajuns la 8,35%, câştigul net generat de fonduri exclusiv în beneficiul participanţilor fiind de 2,6 miliarde de euro dintre cele 13,5 miliarde aflate în prezent în administrare.

”Datele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) valabile pentru finele lunii septembrie 2019 arată că valoarea contului personal pentru cei 7,4 milioane de participanţi la Pilonul II este puternic influenţată de durata de participare la fondurile de pensii. Dacă participanţii intraţi în sistem în ultimii 5 ani (de regulă foarte tineri şi aflaţi la primele locuri de muncă) au acumulat în medie sume între 1.400 şi 4.700 de lei, pentru participanţii cu mai mult de 10 ani de contribuţii valoarea medie a contului era anul trecut de peste 19.000 de lei”, se arată în comunicat.

După aproape 12 ani de funcţionare a sistemului de pensii obligatorii private, două treimi dintre români cred că Pilonul II de pensii este o idee bună, iar trei sferturi spun că Pilonul II ar trebui menţinut. Nivelul de satisfacţie al românilor privind administrarea Pilonului II este în creştere la nivelul principalilor indicatori (acces la informaţie, claritatea informaţiei, costurile de administrare). 45% spun că au multă şi foarte multă încredere în sistemul de pensii private.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*