Cum suportă izolarea animalele din microrezervația Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța

Animalele din microrezervația Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța sunt îngrijite bine în perioada izolării. Directorul CMSN, Adrian Bîlbă, spune că se fac pregătiri pentru a primi vizitatorii după ridicarea resticțiilor.

„A venit primăvara și care înseamnă verdeață pentru animale. Înseamnă verdeață și pentru cerbi, care au două amplasamente, care sunt lăsate deschise alternativ, pentru ca iarba să aibă timp să se refacă. Restul animalelor primesc iarbă tăiată. Ne gândeam să le dăm drumul la mufloni să pască, dar nu e simplu pentru că avem și mulți arbuști, pe care nu vrem să îi compromitem, așa că o să primească iarbă.“, a subliniat Bîlbă.

Directorul CMSN spune că, în această perioadă, nu sunt vizitatori, ci doar angajații Complexului, care sunt împărțiți în trei echipe, una care lucrează, una care stă acasă, la odihnă, și o a treia echipă de rezervă.

„Noi, în această perioadă, la Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, îngrijim animalele, le pregătim pentru cetățeni întrucât sperăm ca această perioadă de carantină și de închidere în case să se termine. O dată terminată carantina, probabil că autoritățile vor decide deschiderea grădinilor zoologice, ca prim contact al omului cu natura, întrucât celelalte spații, muzee, cinematografe ori săli care generează aglomerații urbane să vor trebui să mai stea o perioadă închise până când vom vedea că vom ajunge, progresiv, să stăpânim acest virus. Până la urmă îi vom da de cap. Însă trebuie să reflectăm, să înțelegem că nu suntem demiurgii planetei, nici noi, nici alții inventați de noi. Natura, pur și simplu trebuie să fie respectată. După ce se va termina această carantină, când oamenii vor putea ieși afară, cu anumite restricții, cu anumite condiții, pe care le prevedem de acum, vom putea să deschidem Microrezervația. În consecință, am făcut niște reparații, am făcut anumite amenajări și continuăm să facem filtre dezinfectoare și anumite trasee în care intrarea să fie separată de ieșire, măsura fiind deja, dar trebuie să fie și mai evident pentru vizitatori. Vom putea să avem posibilitatea să oferim acces în microrezervație vizitatorilor, cu păstrarea distanței sociale.“, a spus Bîlbă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*