Îndemnul APIA către fermieri pentru depunerea online a Cererilor Unice de plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că se află în prezent în plin proces de primire a Cererilor unice de plată aferente Campaniei 2020. Demarată la data de 2 martie 2020, conform calendarului stabilit de legislația comunitară în vigoare, primirea cererilor s-a mutat, începând din data de 6 aprilie 2020 în mediul online, pentru a respecta prevederile privind distanțarea socială și a preveni răspândirea pe teritoriul României a epidemiei de Coronavirus.

Astfel, în perioada 2 martie – 10 aprilie 2020 s-au depus un număr total de 187.722 cereri de plată, pentru o suprafață de 881.706 hectare. Facem precizarea că 49.795 de cereri au fost depuse prin mijloace electronice, în perioada 06 aprilie – 09 aprilie, pentru o suprafață de 350.478 hectare.

De asemenea, pentru a veni în sprijinul fermierilor și pentru a asigura completitudinea cererilor de plată depuse, APIA a solicitat sprijinul tuturor primăriilor, în sensul eliberării în format electronic a documentelor care atestă utilizarea terenului și trimiterii acestora online către APIA, pe baza listelor cu beneficiari transmise în prealabil de agenție.

Totodată, Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) s-a alăturat acestui demers și transmite electronic către APIA toate documentele necesare fermierilor la depunerea cererii pentru solicitarea la plată a schemelor si măsurilor din sectorul zootehnic.

„În acest context, reiterăm întregul nostru sprijin pentru toți fermierii și îi îndemnăm să fie aproape de angajații APIA, să contacteze responsabilii de dosar de la centrele locale și județene, care îi vor sprijini pe deplin să finalizeze procesul de depunere electronică, astfel încât toți fermierii să reușească să-și depună cererea de plată în termenul legal prevăzut de legislație, respectiv 15 iunie 2020.”, spun reprezentanții APIA.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*